Fără timp, fără uitare

~ Sînziana  

Știam că trebuie să se întâmple ceva ca să încep să scriu despre Zmeu. Am așteptat momentul așa cum îl aștept și pe el, indiferent care dintre noi este cel care face drumul. Nu îl pot povesti sau scrie decât atunci când doare și durerea asta este poate partea cea mai reală a poveștii noastre. Astăzi nu contează faptele, nu contează când și cum și de ce sau de ce încă, pe astea le voi scrie mai târziu, când o să mă las ancorată de timp. Până una alta, un preambul, sau cine e și o să rămână el...

------------------------------------

Stiți iubirea aia mare? Iubirea aia în care ai sau ai avut ca singură certitudine faptul că alta la fel nu o să mai întâlnești vreodată? Iubirea aia care, dacă ai nenorocul să o suferi mai mult decât să o trăiești frumos, te face să fi convins că între a muri și a o pierde nu e nicio diferență?

Nu e singura iubire. Nu e nici măcar singura iubire mare. E iubirea aia care n-a știut nicio clipă de timp, de măsură, de vreme sau vremuri, de spații sau de lume și ale cărei bucurii și lacrimi sunt la fel de dulci și de dureroase. Celelalte iubiri sunt pasiuni, calcule, fulgere, compromisuri, focuri, uitări sau încercări de aducere aminte, îndrăgosteli, mințiri ale inimii și ale trupului că ”așa e mai bine”.

De iubirea asta îți amintești și acum, încă doare și încălzește, și dacă o lași să iasă din colțul ăla ascuns îți poate da tot universul peste cap. Sunt zile în care zâmbești și te bucuri doar pentru că a existat, că ai fost în stare să o trăiești, că ți-a fost dată și că arsura ei te-a transformat fără să te omoare. Sunt și zilele care nu au niciun rost, niciun sens, momente în care tot ceea ce îți dorești e să-i respiri iar parfumul, să-i auzi vocea și să i te întorci în brațe, unde e cald și e acasă.

Din păcate, acasă e singurul loc din care plecăm mereu, menit doar să ne aducă aminte că putem învinge timpul și durerea.
------------------------------------
Zmeul e liber. Liberatea lui are multe nume în lumea noastră.

Iubirile lui nu sunt cercuri, întotdeauna au fost mai multe și poartă forma valurilor, a crestelor de munte, a micilor refugii, a acordurilor unei chitări îngerești, a unui sîn ce nu se lasă privit sau a unei priviri ce s-a lăsat cu greu atinsă. În lumea noastră cu formă de cerc, libertatea iubirii lui îl face sa fie un mincinos, un bărbat cu sufletul împrăștiat care își aruncă dragostea pe oriunde îi este primită, fără să vrea să știe că cea adevărată e doar dragostea trimisă într-o singură direcție. Si pentru că lumea îl învinge, așa și este.

Zmeul nu se vrea legat de nimeni, pentru că altfel n-ar mai putea respira. Când a trăit învăluit de multe panglici, mai subțiri sau mai întărite pe alocuri dar dintre cele mai parfumate, ochii lui au îmbătrânit cu 10 ani și a albit. În lumea noastră e un egoist fără pereche, incapabil să se dedice întrutotul unei persoane. Iar pentru că lumea învinge, se leagă cu iluzii și impresii de sinceritate, și este un egoist.  

Eu sunt al tuturor și îi iubesc pe toți la fel. Ce ironie...
------------------------------------
Pentru că doare, alină, zdrobește și vindecă, eu nu l-aș putea iubi decât liber, minicinos și egoist al lumii noastre. Și mi-e ciudă de neputința mea...